Efectul Lilliput a facut ca numeroase specii sa isi reduca dimensiunea medie timp de 40 de milioane de ani dupa disparitia de acum 359 de milioane de ani.
Acum 359 de milioane de ani a avut loc o extinctie in masa – una dintre cele cinci mari extinctii care au avut loc pe planeta – cunoscuta sub numele de evenimentul Hangenberg, care a incheiat perioada Devoniana. La acea vreme, racirea climei a facut sa creasca ghetarii, care au ajuns la latitudini tropicale. Una dintre consecintele acestui fenomen a fost ca nivelul marilor a fost mult redus si au disparut suprafete mari de apa din jurul continentelor . Cu acest fenomen, 96% dintre speciile de vertebrate au disparut.
Inainte sa se intample acest lucru, norma in natura era ca creaturile mari dominau ecosistemele, dar dupa disparitie si timp de 40 de milioane de ani, pestii mici – nu mai mari decat sardinele de astazi – au preluat controlul asupra oceanelor. Potrivit acestei descoperiri dezvaluite de un studiu realizat de Lauren Sallan si Andrew Galimberti de la Universitatea din Pennsylvania, pestii mici ar avea un avantaj adaptativ fata de animalele mai mari in vremurile dificile care au urmat extinctiei.
In lumea academica a existat intotdeauna o dezbatere despre motivele schimbarilor de marime la animale. Potrivit unei teorii, cunoscuta sub numele de regula lui Cope, dimensiunea corpului unui anumit grup de specii tinde sa creasca datorita avantajelor evolutive de a fi mai mare , cum ar fi o capacitate mai mare de vanatoare si mai putine sanse de a fi vanate. O alta teorie sustine ca cresterea in dimensiune are loc atunci cand concentratia de oxigen creste sau cand vremea este rece, deoarece corpurile mari retin caldura mai bine decat cele mici.
Cu toate acestea, exista o alta teorie, cunoscuta sub numele de efectul Lilliput, care sustine ca dupa o extinctie in masa exista o tendinta de scadere a dimensiunii, dar pana acum nu au existat prea multe dovezi care sa dea consistenta acestei idei la scara globala , desi exista au fost gasite exemple de cateva specii care traind pe insule si-au redus dimensiunea.
Sallan si Galimberti au colectat date despre 1.120 de fosile intre 419 si 323 de milioane de ani in urma, din specimene de muzeu, articole stiintifice, rapoarte si carti. Conform concluziilor lor, vertebratele au crescut in dimensiune in timpul Devonianului (419-359 milioane de ani) conform regulii lui Cope. La sfarsitul devonianului erau pesti, ca niste placoderme, de marimea unui autobuz. De fapt, majoritatea pestilor aveau o lungime de un metru sau mai mult in acel moment. Dar dupa extinctie, dimensiunea corpului s-a micsorat si a continuat sa o faca timp de 40 de milioane de ani. Si putinele specii care au crescut dupa extinctie au ajuns sa dispara.
Cercetatorii au comparat rezultatele privind dimensiunea corpului cu datele privind concentratia de oxigen atmosferic si temperatura medie si nu au gasit nicio corelatie. Aceasta presupune ca tendintele observate se bazeaza exclusiv pe factori ecologici: extinctia in masa a vremii a provocat un efect Lilliput care a durat mult timp , deoarece organismele mici aveau un avantaj, intrucat in vremuri de penurie cea mai buna strategie este sa se reproduca de indata ce posibil, ceea ce face ca dimensiunea sa evolueze sa se micsoreze. Un alt avantaj este ca atunci cand o specie se reproduce rapid, se adapteaza mai bine la schimbarile de mediu. Acest lucru poate fi vazut astazi in plante.
Dupa un incendiu de padure, tocmai ierburile sunt cele care colonizeaza pamantul ars, urmate de tufisuri si apoi de copaci. Desi in acest caz apare doar in cateva decenii, ea imita ceea ce se intampla in procesele la scara globala care au loc de-a lungul a milioane de ani.
