Jennifer Lawrence este o tanara actrita de 31 de ani, cu multe filme sub centura si premii importante pentru munca ei in filmul Winter’s Bone, filmat in Ozarks. Filmul, care a castigat cel mai bun film la Premiile Gotham Independent Film Awards si tocmai a strans sapte nominalizari la Premiile Spirit, o are in rol principal pe Lawrence in rolul lui Ree Dolly, o adolescenta indurerata in cautarea tatalui ei.
In Winter’s Bone, joci un tanar de 17 ani — nu ai fost aproape de asta cand ai facut-o?
Jennifer Lawrence: Eram un bebelus, aveam 18 ani – tocmai implinisem 18 ani.
Wow. Deci cate filme ai facut acum?
Am facut Poker House, The Burning Plain, Winter’s Bone, The Beaver
Si atunci faci X-Men acum?
X-Men are sapte ani.
In scurta ta cariera, ai avut trei regizoare uriase, ceea ce este unic, avand in vedere ca femeile reprezinta un mic procent din DGA [Directors Guild of America]. Ati recunoscut deloc acest fapt?
Mi s-a parut normal. Abia acum, cand sunt mai in varsta, pot sa reflectez, sa apreciez cu adevarat si sa inteleg.
Cum a fost lucrul cu Jodie [Foster]?
Nu am suficient timp in viata noastra ca sa spun destule lucruri frumoase despre ea. E geniala si e atat de normala. Am invatat atat de multe de la ea profesional in fiecare zi. De asemenea, am putut sa vad ce imi doream sa fiu, genul de persoana care imi doream sa fiu. As fi norocos sa devin jumatate din acea persoana.
Acum, cand erai copil, imi amintesc ca, impreuna cu mama ta, imi spuneai aceste povesti grozave despre cum erai asa cum era: „Voi juca . Mergem la New York.” Si ai frati mai mari — esti singura fata dintr-un lung sir fara fete.
Cincizeci de ani, da.
Wow. Deci, ce te-a convins sa-ti convingi mama sa spuna da?
Pur si simplu am avut aceasta unitate oarba si stupida pe care doar un tanar de 14 ani ar putea sa o aiba, de a sti doar ca se va intampla. Ei bine, nestiind ca se va intampla, dar pur si simplu nu luam in considerare esecul ca o optiune. Am vrut doar sa o fac atat de rau. Si cred ca parintii mei nu mai vazusera niciodata asta la mine si asta i-a facut sa ia asta mai in serios.
Au fost filme sau piese de teatru pe care le-ati vazut sau ceva ce ati citit, care v-au starnit mai intai interesul?
Nu in mod special – pur si simplu iubesc filmele si ador sa fac filme. Si vad filme si ma gandesc: „Uau, acesta este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata”. Dar nu ma gandesc niciodata: „Vreau sa fiu asta, vreau sa fac asta”. Pentru ca asta s-a facut. Doar ma inspira.
Ai vorbit despre cum ai decis sa nu studiezi profesional.
Ai putea numi asta o decizie, da. Era mai mult ca nu mi-am putut permite, probabil.
Deci, cum ai fost distribuit in acest film?
Am audiat de doua ori in LA — o data doar cu directorul de casting si apoi Deb [regizorul Debra Granik] a fost in a doua. Si apoi s-au intors la New York si au spus ca nu arat bine pentru rolul. Asa ca am zburat la New York cu ochi rosii, asa cum ar face cineva, si am aparut a doua zi si, probabil, i-am speriat sa-mi dea rolul.
Ce nu li s-a parut corect?
Hm, cred ca probabil mai aspru, sau—nu stiu, asta este o intrebare pentru ei! Pur si simplu au crezut ca nu arat bine.
Ai crescut in Kentucky, asa ca a aparut putin accent. Nu ai avut probleme cu asta?
Nu, nu chiar.
Cum a fost jupuirea veveritei pentru tine?
Cum a fost pentru tine sa te uiti?
Am spus: „O, Doamne, ea a trebuit sa faca asta”.
Da, a fost o zi interesanta.
Si acum cu X-Men. Cu cine te joci?
Eu joc „Raven Darkholme/Mystique”.
Si cum este caracterul ei?
Mystique este un schimbator de forma – un metamorf. Deci ea se poate transforma in obiectul oricarei persoane pe care o alege.
Asa ca ai trecut de la filme independente precum Poker House sau Winter’s Bone, cu distributii mici, la ceva care are trailere si clopotei si fluiere. Este intr-un fel mai putin intim?
Este o diferenta in realizarea filmului. Intre „Actiune” si „Cut”, sa va memorati replicile, sa va prezentati la serviciu, sa fiti la timp, sa fiti profesionisti, sa va duceti la bun sfarsit treaba – asta e la fel. Stii ca rulota mea este mai mare, am un loc mai frumos in care sa locuiesc, mancarea este mai buna – lucrurile de genul asta se schimba. Dar chiar nu pot spune ca prefer una peste alta.
Pentru ca exista ceva atat de frumos si care construieste caracterul, intr-adevar, atunci cand faceti un indie si voi, baieti, sunteti infometati, rece si epuizati si niciunul dintre voi nu este acolo pentru bani. Evident. Esti acolo doar pentru film si apoi cand il vezi — cand m-am uitat la Winter’s Bone— Mi-au dat frisoane, pentru ca stiu cat de mult am muncit cu totii. Si apoi faci un film de studio si muncesti la fel de mult ca sa te asiguri ca e bun.
Exista mai multa clementa pentru a ma distra putin mai mult – imi pot placea sa traiesc viata in Londra, precum si sa merg la munca in fiecare zi. Doar ca e diferit. Dar realizarea filmului este in continuare aceeasi. Inca o iei la fel de in serios.