Imagineaza-ti o tara care nu apare pe harti. O tara cu Guvernul sau, teritoriul sau si un set de institutii care reglementeaza viata de zi cu zi a poporului sau. Dar o tara care nu exista pentru lume. Se afla la doar 200 km de granita cu Uniunea Europeana. Aceasta natiune deosebita este cunoscuta popular sub numele de Transnistria, desi numele sau oficial este Republica Moldova Pridnestroviana. Teritoriul acestui stat unic si controversat este o fasie ingusta de pamant situata intre raul Nistru, care stabileste granita de vest a tarii cu Moldova, si granita de est cu Ucraina. 4.100 km2 in care traiesc aproximativ 520.000 de oameni, conform datelor oficiale din tara. Tiraspolul, cel mai populat oras al natiunii cu aproximativ 150.000 de locuitori, actioneaza ca capital efectiv. Aici se afla principalele institutii guvernamentale.
Republica Transnistria se constituie ca un regim prezidential care are si un Parlament unicameral, cunoscut in primii ani de independenta drept Soviet Suprem , format din diverse partide. Presedintele tarii este numit prin alegeri libere pentru un mandat de cinci ani; din 1991 pana in 2011 Igor Smirnov a detinut presedintia, inlocuit de atunci si pana acum de Evgheni Sevciuk. Este greu de clarificat fiabilitatea si transparenta numirilor electorale care au loc in Transnistria; cu toate acestea, infrangerea suferita de veteranul Smirnov impotriva lui Shevchuk a ajutat tara sa prezinte lumii o anumita imagine a schimbarii politice si a dinamismului institutional.
Economia tarii, ca si functionarea institutiilor sale politice, a suferit si ea schimbari semnificative de la caderea blocului sovietic. Si, desi simbolistica manuita de Stat continua sa fie de natura comunista —drapelul oficial continua sa includa secera si ciocanul—, modelul s-a indreptat progresiv spre recunoasterea liberei intreprinderi si a unei piete mai liberalizate. Istoria se intampla pentru toata lumea si procesele de privatizare au fost asumate in tara in anii 90.
Oficial, industria grea si productia de energie electrica sunt principalele sectoare din tara, desi in practica sprijinul si sprijinul economic constant al Rusiei este cel care face ca economia nationala sa functioneze. Potrivit bugetului national, in 2011 Transnistria a primit 800 de milioane de dolari subventii directe din partea Rusiei. Donatiile Moscovei sunt deci indispensabile pentru functionarea nationala. Extrem de lamuritoare a fost decizia Guvernului Rusiei de a prelua plata pensiilor Transnistriei in timpul blocadei economice pe care natiunea a suferit-o in 2006 din partea Moldovei si Ucrainei.
Rubla transnistreana este valabila doar pe acest mic teritoriu; niciun alt stat nu accepta moneda ca fiind valabila. O economie cu asemenea caracteristici exceptionale a trebuit sa conceapa de-a lungul anilor modalitati de dezvoltare mai putin ortodoxe. Traficul de arme, de exemplu, aduce beneficii uriase localnicilor si strainilor din aceasta natiune deosebita.
O problema etnica si istorica
Pentru a intelege eficient motivul divortului acestei regiuni deosebite cu vecinii sai, trebuie sa analizam problemele etnice si istorice. Romania si Moldova au facut parte din entitati comune in cea mai mare parte a istoriei lor —majoritatea populatiei moldovenesti este romana—; cu toate acestea, in Transnistria ecuatia este diferita. Aceasta a fost istoric granita dintre teritoriile romanesti si tinuturile care se deschideau spre campiile rusesti si ucrainene; primii reprezinta doar 33% din populatia regiunii, in comparatie cu majoritatile ruse si ucrainene.
In sentimentul national romano-moldovenesc, a fost mereu foarte prezent faptul de a se considera o rasa latina cu limba romanica, o rasa izolata intr-un ocean aprig de slavi care ii indeparteaza de originea lor latina. Propaganda oficiala romaneasca nu rateaza nicio ocazie de a scoate in evidenta mitul descendentei poporului roman din legiunile lui Traian. In aceste tinuturi atat de vulnerabile din punct de vedere istoric la invaziile straine, a aparut nevoia de a-si evidentia propria unicitate. Cea mai estica regiune a Moldovei, Basarabia, era o moneda comuna intre rusi si otomani; Abia in 1861, sub guvernarea colonelului Alexandru Ion Cuza, se va forma o natiune romaneasca independenta.
Cu toate acestea, coruptia si gestionarea defectuoasa a acestui prim stat nu ar face decat sa asigure ca la Congresul de la Berlin din 1878 Romania a fost nevoita sa cedeze Basarabia inapoi tarului. Aceasta noua schimbare nu avea decat sa amane problema cu cativa ani si la 9 aprilie 1918, in caldura pierderii controlului rusesc pe care o insemnase revolutia, s-a realizat din nou o unire cu Romania, care a afectat si teritoriile din est. a raului Nistru. Unirea avea sa fie confirmata de puterile victorioase ale Primului Razboi Mondial prin Tratatul de la Paris, semnat in 1920.
Multi romani credeau ca au scapat in sfarsit de demonii lor, dar urmatoarele decenii aveau sa dovedeasca contrariul. Criza economica si raspandirea fascismului in Europa au ajuns si in regatul Romaniei. Regele Carol al II-lea, preocupat mai mult de sine decat de tara sa, si impulsul nazismului si comunismului a ascutit imperfectiunile politicii romanesti pana la limite de neimaginat. Fiica acestui context convulsiv este figura lui Corneliu Codreanu, un taran originar din Husi, la granita actuala cu Moldova, care, inspirat de puternicul nationalism si de sentimentul antisemit al acelor ani, a intemeiat Legiunea Arhanghelul Mihail, un sfant razboinic legat. la lupta impotriva turcilor din Balcani.
Acest partid, care urmarea sa uneasca toti romanii intr-o misiune istorica, a captivat in scurt timp mii de tarani. Cand Codreanu s-a casatorit, se spune ca aproximativ 100.000 de persoane au asistat la cortegiul lui de nunta. Carisma noului lider a fost coplesitoare, atat de mult incat pana si regele a ajuns curand sa vada un rival periculos. Previziunile monarhului au fost mai mult decat confirmate atunci cand Hitler a declarat raspicat ca vede in Codreanu un lider perfect pentru Romania. Regele l-a asasinat pe liderul popular; romanii nu au iertat niciodata actul. In 1940, cand tara a pierdut Basarabia si Transnistria in fata Uniunii Sovietice, sudul Dobrogei in fata Bulgariei si nordul Transilvaniei in fata Ungariei, situatia lui Carol al II-lea, deja grav deteriorata, a devenit total insuportabila.
O revolutie condusa de generalul Ion Antonescu si sustinuta clar de nazisti avea sa-l rastoarne pe regele Carol al II-lea in 1940. In cele din urma s-ar putea face o inmormantare publica pentru Codreanu, pe care poporul il considera un martir al patriei romane. Mii de oameni s-au adunat la ceremonie atrasi de un fel de fervoare religioasa: au vrut sa-i aduca veneratie eroului cazut. Corespondentii straini care se aflau in tara in acele vremuri nu au ezitat sa descrie starea societatii romanesti ca fiind aproape de nebunie. Cele mai rele prevestiri ale jurnalistilor s-au confirmat cateva saptamani mai tarziu cand legionarii, incercand sa faca presiuni asupra guvernului Antonescu, au facut o baie de sange in cartierul evreiesc din Bucuresti. Evenimentele care au avut loc in timpul pogromului, care a durat trei zile,
Cu toate acestea, legionarii nu si-au atins obiectivul si Antonescu, cunoscut sub numele de Cainele Rosu, a reusit sa mentina puterea gratie sprijinului celui de-al Treilea Reich, care l-a considerat mai controlabil decat vehementii legionari. Acest sprijin ia oferit lui Antonescu un nou atu: posibilitatea de a se alia cu Hitler si de a reusi sa recupereze Basarabia — estul Moldovei — si Transnistria — acum in mainile Uniunii Sovietice—. La 25 iunie 1941, soldatii romani au trecut raul Prut cu intentia de a-si reincorpora fiica pierduta in natiune. Trupele romane au reusit sa ajunga rapid pe raul Nistru si sa-l traverseze; la 19 august Antonescu a proclamat in regiune Republica Transnistria. Aceasta republica, dependenta de Romania Mare a lui Antonescu, avea sa fie in vigoare pana in ianuarie 1944, cand Armata Rosie a reocupat teritoriul.
In acesti ani, in Transnistria au avut loc unele dintre cele mai teribile evenimente ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se estimeaza ca 185.000 de evrei si cateva mii de dizidenti au fost deportati in regiune, unde au fost infiintate singurele lagare ale mortii negermane din Europa. Armata romana a exterminat pe fiecare dintre acesti oameni. Metodele folosite au fost atat de macabre incat pana si Adolf Eichmann, responsabilul cu „solutia finala” a lui Hitler, i-a cerut lui Antonescu sa suspende executiile pana cand SS-ul se va putea ocupa de ele intr-un mod mai curat. Masacrele si-au pus amprenta asupra locuitorilor din Transnistria. Cainele Rosu a fost destituit in 1944 si condamnat si executat de comunisti in 1946. Cu toate acestea, in 1990 Antonescu era inca o figura foarte populara pentru multi romani;
Guvernul comunist: un sedativ de 40 de ani
In Moldova si Transnistria, ca si in multe alte locuri din Balcani, guvernul comunist a fost un fel de miraj istoric. Vesnicele uri nationale si etnice au fost temperate sub discursul marxist al noilor elite, desi acesti noi lideri nu au fost complet orbi la aceste probleme si au incercat, de asemenea, sa joace cartile care li se potriveau cel mai bine. Sovieticii au infiintat asa-numita Republica Socialista Moldova, inclusiv Transnistria in ea. Explicatia acestei noi organizatii politice a fost promovarea pe teritoriul istoric al Basarabiei a unei culturi si a unui sistem de guvernare specific moldovenesti, departe de influentele bucurestene. Rusa a fost adoptata ca limba oficiala si a fost incurajata asezarea rusilor si ucrainenilor in regiune. Principalele functii guvernamentale ale noii republici au fost acordate membrilor grupurilor etnice neromane. Chiar si limba moldoveneasca a fost adaptata si a inceput sa fie scrisa in alfabet chirilic. Obiectivul a fost ruperea tuturor relatiilor istorice cu Romania; comunistii considerau ca teritoriul ar fi astfel mai usor de controlat. Propaganda oficiala a acelor ani a vandut constant ideea ca moldovenii au fost eliberati de opresiunea romaneasca de catre Armata Rosie.
Manevra sovietica a functionat cateva decenii, dar la sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, pe masura ce Uniunea Sovietica s-a slabit si apoi a disparut, problema nationala si etnica a revenit in prim-plan. In primul rand, Republica Socialista Moldova, in cadrul perestroikei, a adoptat din nou ortografia latina si romana. In ultimele decenii, multi rusofoni s-au stabilit in Moldova si aceasta decizie a provocat primele reticente. Acestia au acuzat guvernul de la Chisinau ca promoveaza un nationalism exclusivist care nu tine cont de grupurile etnice minoritare din Moldova. Cu toate acestea, Guvernul republicii parea sa ignore orice plangere in aceasta problema si la 27 aprilie 1990 a mai facut un pas in noua sa politica nationala: steagul tricolor —cu culorile romanului in aceeasi ordine— a fost adoptat. ca ofiter in tara.
Acest fapt a avut o mare valoare simbolica, intrucat culorile erau inspirate din legenda lui Stefan cel Mare , un suveran care reusise sa construiasca un regat moldo-roman independent de Imperiul Turc si cu o limba si o cultura latina la sfarsitul anului. secolul 15. Mitul spune ca regele, preocupat sa pastreze cunostintele si religia moldo-romana, a ordonat construirea manastirilor adanci in padure, gandindu-se ca astfel vor ramane ferite de turci sau de orice alti invadatori. Manastirile au fost ridicate si impodobite cu picturi traditionale, nu doar in interior, ci si in exterior. Cele trei manastiri principale — Humor, Voronet si Moldovita — au fost vopsite in rosu, albastru, respectiv galben, stabilind culorile drapelului national.
Ideea reunificarii a capatat putere la inceputul anilor 1990, iar la 6 mai 1990 a avut loc o deschidere partiala intre granitele Moldovei si Romania. Cu toate acestea, in Transnistria, unde moldovenii erau o minoritate, procesul a fost perceput intr-un mod cu totul diferit: in Romania Mare, rusii si ucrainenii se temeau ca identitatea si limba lor le vor fi amenintate. La 2 septembrie, la Tiraspol a fost proclamata Republica Transnistria.
Dupa declararea unilaterala de independenta, situatia a fost inghetata de facto , intrucat toate trupele sovietice din Moldova se aflau in regiunea transnistreana. Nici un stat nu a recunoscut natiunea nou creata; stirile lumii in acele zile s-au concentrat pe evenimentele dezmembrarii fostei Iugoslavii. Abia pe 2 martie 1992, ziua in care Moldova a fost admisa ca membru cu drepturi depline al Natiunilor Unite, conflictul a ajuns intr-o noua faza. A inceput asa-zisul razboi transnistrean.
Moldova avea o armata nou creata si ajutorul Romaniei vecine. In Transnistria, aproximativ 9.000 de militieni, cu sprijinul nepretuit al Armatei a 14-a sovietice, se pregateau sa reziste ofensivei moldovenesti. Luptele aveau sa dureze trei luni, timp in care guvernul de la Chisinau isi va da seama de imposibilitatea recuperarii Transnistriei atata timp cat sovieticii vor continua sa sustina tanara republica. La 21 iulie 1992 a fost semnat un incetare a focului. Aceasta, printre altele, a oficializat prezenta armatei sovietice in regiune, care a asigurat Transnistria ca Moldova nu va incerca sa dezvolte noi actiuni militare in viitor. O mie de oameni isi pierdusera deja viata in timpul luptei.
O poveste cu final incert
In mod traditional, puterile occidentale au considerat aceasta problema straina de interesele lor. In anii de dupa conflict nu au existat schimbari semnificative in statutul Republicii Transnistria: nici Moldova nu a realizat un avans clar in revendicarile sale, nici Republica fluviala Nistru nu a obtinut recunoasterea internationala dorita. In ochii Uniunii Europene si ai Statelor Unite, Smirnov, care a fost presedinte al Republicii Transnistria timp de 20 de ani, este considerat inca un criminal. Aceasta acuzatie nu trebuie luata cu usurinta: daca numele republicii a depasit marea presa la sfarsitul anilor 1990 si inceputul secolului XX, a fost pentru ca devenise un mare bazar pentru vanzarea ilegala de arme. In afara de, Nu trebuie sa uitam de controlul nul la care a fost supus marele arsenal sovietic ramas in Transnistria dupa caderea Blocului de Est. Se banuieste ca mii de aceste arme au fost vandute ilegal de ani de zile fara niciun control. Destul de bataie de cap pentru o Uniune Europeana care, prin marirea granitelor spre est, se apropia treptat de regiune.
Aceasta stare de rau a fost accentuata in ultimul an de intentia hotarata a Transnistriei de a urma calea trasata de peninsula Crimeea. Deja la referendumul din 2006, 97% dintre transnistreni si-au reafirmat sentimentul de independenta fata de Moldova si, ceea ce este acum mai important, dorinta de o viitoare unire cu Rusia, a crescut dupa aderarea Rusiei la Crimeea. In acest sens, Sevciuk, presedintele Republicii Transnistria, a vizitat Moscova in martie 2014 si a consemnat la Duma solicitarea oficiala a Parlamentului transnistrean ca Guvernul Rusiei sa abordeze problema cat mai repede posibil. Mingea a ramas in mainile guvernului lui Vladimir Putin, un as deloc de neglijat in maneca pentru a-si spori presiunea asupra Ucrainei si a puterilor occidentale.
